Aici poti sa gasesti o serie de raspunsuri la cele mai frecvente intrebari
Montarea sistemelor fotovoltaice prezintă o soluţie inovatoare, mai ales gospodăriilor neconectate la reţea, aflate la mare depărtare de sistemul energetic naţional. În cazul în care se montează un sistem în aceste condiţii, este nevoie şi de acumulatori, pentru a conserva energia produsă în timpul zilei.
În situaţia în care se instalează un sistem fotovoltaic la o unitate deja conectată la reţea, investiţia ajută la reducerea costurilor energiei electrice cu aproximativ 65%.
Investiţia în parcuri solare vă aduce un venit în plus, investiţia fiind amortizată integral în aproximativ 10 ani, în funcţie de mărimea parcului.
Chiar dacă panourile solare nu produc, în mod activ, noaptea (poate doar foarte puțin, dacă luna e destul de luminoasă), echipamentele electrice tot funcționează. Cum? În timpul zilei, surplusul de energie produsă de sistemul tău de panouri, este trimisă către rețeaua principală, pe care toată lumea o folosește. Compania de utilități la care ești abonat, îți va plăti ție contravaloarea energiei pe care le-o trimiți lor, iar în timpul nopții, când sistemul tău de panouri solare nu produce pentru a-ți alimenta echipamentele electrice, poți ”retrage” energia de la rețeaua principală de alimentare.
Pentru unele zone, care nu au suficiente rețele electrice pe care să se bazeze (cum ar fi unele zone rurale izolate), sau zonele fără branșament electric, o alegere bună este o baterie de rezervă. Electricitatea este generată în timpul zilei și apoi stocată în baterii, pentru a fi folosită la nevoie. Aceasta este o opțiune foarte bună pentru sistemele agricole.
Un prim avantaj constă în independenţă energetică – energia solară captată de panouri este gratuită şi neepuizabilă, producând energie din razele Soarelui. Energia astfel obţinută este ecologică și nepoluantă. Panourile solare au o durată de viață lungă de aproximativ 25-30 de ani.
In primul rând celulele fotovoltaice absorb radiațiile solare. Acțiunea razelor de soare face ca electronii să treacă din stare latentă în stare de mișcare. Mișcarea electronilor produce un flux de curent electric care este captat de elementele semiconductoare din panoul solar. Apoi legăturile semiconductoare transportă fluxul de curent electric direct la un invertor. Invertorul transformă curentul continuu în curent alternativ care apoi poate fi folosit de aparatele electrice.
Panourile solare sunt confecționate din straturi de material semi-conductor, care în majoritatea cazurilor este siliciul. Deasupra acestor straturi de material se creează un câmp electric, atunci când lumina soarelui strălucește pe panou, care este apoi transferat la aparatele din casa ta, care au nevoie de energie. Surplusul de energie poate fi transferat înapoi în rețeaua națională și vândută apoi furnizorilor de energie.
Tipuri de celule fotovoltaice:
Fiecare celulă solară constituie dispozitivul principal care stă la baza fiecărui modul fotovoltaic. Un modul fotovoltaic este format dintr-un sistem de celule solare conectate între ele astfel încât să furnizeze o putere electrică (pe modul) în medie cuprinsă între 50 şi 300W.
Pentru a creşte puterea electrică trebuie conectate mai multe module: mai multe module în serie formează o bandă, iar mai multe benzi formează un câmp fotovoltaic.
Modulele fotovoltaice schimbă energia luminoasă în energie electrică cu curent continuu în “timp real”, adică producţia de energie electrică este simultană captării energiei solare. Din aceste motive, într-o instalaţie fotovoltaică, în afară de generatorul fotovoltaic (module) sunt necesare şi alte componente.
În funcţie de procesele lor de producţie, se disting următoarele tipuri de panouri solare:
cu siliciu monocristalin: au un grad de puritate mai mare a materialului şi garantează cele mai bune prestaţii în termeni de eficienţă, având randamentul cel mai mare de 15%. Au o culoare uniformă albastru închis şi o formă circulară sau octogonală, cu diametrul de la 8 la 16 cm şi grosimea de între 0.2-0.3 mm.
cu siliciu policristalin: au o puritate mai mare, condiţie care implică o eficienţă mai mică, adică randamentul lor este între 13 şi 14%. Au o culoare albastru intens schimbătoare datorată structurii lor policristalice. Au o formă pătrată sau octogonală cu o grosime asemănătoare tipului anterior.
cu siliciu amorf: este vorba despre depunerea unui strat foarte subţire de siliciu cristalin (1-2 micron) pe suprafeţe de un alt material, spre exemplu sticlă sau suporturi din plastic. În acest caz este impropriu să vorbim despre celule, întrucât pot fi acoperite suprafete mari în mod continuu. Eficienţa acestei tehnologii este uşor mai scăzută, cu 5-7%.
Unghiul optim de înclinare al sistemelor de panouri fotovoltaice pentru a avea eficienţa maximă pentru a genera energie este de 30 de grade. În cazul în care se instalează pe un acoperiş plat, va fi nevoie de un suport care să ridice sistemul în unghiul optim
Da, este vorba despre programul Electric UP, destinat pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru operatorii economici din domeniul HORECA, pentru instalararea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kwp și 100 kwp, necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național și a stațiilor de reîncărcare de 22 kw pentru vehicule electrice și electrice hybrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Valoarea grantului este de maxim 100.000 de euro/beneficiar și nu necesită cofinanțare!
NU! Panourile solare sunt extrem de ușor de întreținut și au nevoie de foarte puțină mentenanță. De cele mai multe ori, tot ce au nevoie este să fie udate cu un furtun pentru a îndepărta murdăria și frunzele.